Invitatie la Jocul satului Fauresti
3 iunie 2012
alt
Festival international la Baia Sprie
26 august 2012

Cronica unui succes anticipat

pontedera 049
Centrul International “Sete Sois Sete Luas” din Pontedera, regiunea Toscana, a fost gazda celei de a XX-a editii a festivalului cu acelasi nume, ce a reunit peste 30 de orase din unsprezece tari ale lumii, in perioada 15-19 iulie, a.c.
Alaturi de grupuri instrumentale din tarile mediteraneene, Orasul Baia Sprie a avut onoarea sa reprezinte Romania, in premiera, prin Ansamblul Folcloric DOR CALATOR al Casei de Cultura. Cele doua reprezentatii folclorice au reusit sa se armonizeze in dialogul muzicii contemporane europene, starnind vii aplauze din partea unui public educat, intre care am regasit numerosi romani traitori pe aceste meleaguri. Un galatean animat de dorul de casa a fluturat entuziast tricolorul romanesc in timpul evolutiei scenice, pe care ni l-a si confiscat. Am consimtit gestul patriotic.
Sub steagul de nunta, tinerii artisti ai ansamblului nostru au tropotit cu foc, socacitele din Salaj au pregatit atmosfera pentru dansul codrenesc sub grumazul ceterii. Taraful traditional condus de iscusitul violonist Dumitru Harb a reusit prin potpuriul de melodii din Maramures si Transilvania sa revitalizeze spiritul traditional ardelenesc, pentru un public dornic sa cunoasca traditiile romanesti. Astfel, Horea frunzei a rasunat alaturi de Fado-ul portughez si muzica traditionala mediteraneeana, interpretata de cei mai expresivi artisti din tarile membre, reuniti in orchestra generica “7 SOIS.ORCHESTRA.20.
Daca e sa ramanem modesti, vom recunoaste ca am reinvatat lectia europeana a derularii unui festival trait in spirit civilizat, ce se afla la polul opus fata de balciul romanesc denumit generic “Ziua orasului/comunei X”. Doar de noi depinde daca optam pentru spiritul civilizator sau imbatranim sub blestemul balcanismului predestinat pe veci natiunii romane.
Este locul si timpul sa multumim pentru sprijinul logistic, Primariei Baia Sprie, in special d-lui primar Dorin Vasile PASCA, italianului VERO, Gianluca LANDO adm. al GIMPLAST si companiei de transport “BUS Euro” din Sighet, pentru profesionalismul dovedit (o exceptie in peisaj).
Orasul Baia Sprie a “scos astfel capul in lume” devenind un partener in proiectul generos de promovare a turismului cultural, in spatiul european si nu numai. Zilele de 31aug.-2sept. vor fi o proba serioasa pentru a dovedi ca ne putem ridica inspre stacheta inalta a artei veritabile, abandonand amatorismul si improvizatia de dragul unei multimi nepretentioase.
Promitem sa provocam un public avizat din tara si din strainatate, pe masura artistilor si a notorietatii acestui brand cultural.
Andrei B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *