Calatorind cu dorul

Venind de pe un Fisculaş arhaic, dar nu îmbătrânit în uitare, de pe valea râului Bloaja, Andrei Bărbos aduce cântecul în sânge, în glas, în spirit, redescoperindu-i izvoarele, înspre dăinuire. Fiind al doilea născut în familia Maria şi Teodor Bărbos, a venit pe lume în ziua de 2 martie, în satul Ciocotiş, când ţurţurii de gheaţă picurau în streaşină. Ghioceii se iveau prin cămaşa zăpezii pentru întâlnirea cu primăvara, în zodia bucuriei şi a cântecului.
În ograda modestă a copilariei, Andrei deprinde primele îndemnuri părinteşti şi râvna pentru lucrul bine-făcut şi creştineasca  bună-cuviinţă.
Crescând în mirifica lume a satului, la izvorul tradiţiilor străbune, călcând desculţ prin roua aşternută din sudoarea privighetorilor, era cu neputinţă ca dorul şi dragul să nu se fi strecurat în sufletul său curat de prunc. Aici, la poalele Şetrei lui Pintea, descoperă susurul izvoarelor, cântecul mierlei şi răcoarea codrilor, ce-l ţineau departe de mândria făţarnică a dezrădăcinaţilor de la oraş. Astfel s-a infiripat, in conştiinţa adolescentului de mai târziu, legătura puternică cu obârşiile spiritului tradiţional. Bunica şi moaşa de botez, rapsozii şi ceteraşul satului, clăcile şi nunţile cu steag ori Vergelul au înmugurit horile chiorene  în glasul lui Andrei.
Pornind pe cărarea îngustă a desăvârşirii artistice, Andrei ocoleşte măruntele orgolii şi cultul vedetei de circumstanţă, purtând în gând dragostea pentru zestrea de spirit a satului chiorean.
După cum el insuşi afirmă :
„Nu aveam nici şapte ani când am fost atras de mirajul muzicii. Mi-au rămas în memorie ceteraşii şi alaiul nunţii mergând la cununie. În liniştea satului patriarhal, cetera, contra şi gorduna se auzeau ca un ecou. Cum umblam desculţi prin colbul drumului, ne apropiam pe lângă garduri şi observam „gură-cască” jocul steagului”, mărturisea Andrei Barbos, într-un interviu acordat cotidianului „Informaţia de Mureş”. Muzicuţa, acordeonul şi vioara au fost instrumentele care l-au ajutat să desluşească tainele horilor.
Primul reper artistic a fost Dumitru Constantin, solist al Ansamblului „Rapsodia Română” din Bucureşti iar mai apoi l-a descoperit în petrecerile feciorilor pe inegalabilul doinitor Achim Nica, de care mai târziu îl va lega o prietenie. Între anii 1978-1980, fiind elev la Timişoara, cântă şi dansează în ansamblul şcolii în primele spectacole de ţinută artistică. Începând cu anul 1980 activează în cadrul Ansamblului Tineretului „Flori din Maramureş”, când câştigă premiul II la faza judeţeană a celebrei competiţii „Cântarea României”.
Venind de pe un Fisculaş arhaic, dar nu îmbătrânit în uitare, de pe valea râului Bloaja, Andrei Bărbos aduce cântecul în sânge, în glas, în spirit, redescoperindu-i izvoarele, înspre dăinuire. Fiind al doilea născut în familia Maria şi Teodor Bărbos, a venit pe lume în ziua de 2 martie, în satul Ciocotiş, când ţurţurii de gheaţă picurau în streaşină. Ghioceii se iveau prin cămaşa zăpezii pentru întâlnirea cu primăvara, în zodia bucuriei şi a cântecului.
În ograda modestă a copilariei, Andrei deprinde primele îndemnuri părinteşti şi râvna pentru lucrul bine-făcut şi creştineasca  bună-cuviinţă.
Crescând în mirifica lume a satului, la izvorul tradiţiilor străbune, călcând desculţ prin roua aşternută din sudoarea privighetorilor, era cu neputinţă ca dorul şi dragul să nu se fi strecurat în sufletul său curat de prunc. Aici, la poalele Şetrei lui Pintea, descoperă susurul izvoarelor, cântecul mierlei şi răcoarea codrilor, ce-l ţineau departe de mândria făţarnică a dezrădăcinaţilor de la oraş. Astfel s-a infiripat, in conştiinţa adolescentului de mai târziu, legătura puternică cu obârşiile spiritului tradiţional. Bunica şi moaşa de botez, rapsozii şi ceteraşul satului, clăcile şi nunţile cu steag ori Vergelul au înmugurit horile chiorene  în glasul lui Andrei.
Pornind pe cărarea îngustă a desăvârşirii artistice, Andrei ocoleşte măruntele orgolii şi cultul vedetei de circumstanţă, purtând în gând dragostea pentru zestrea de spirit a satului chiorean.
După cum el insuşi afirmă :
„Nu aveam nici şapte ani când am fost atras de mirajul muzicii. Mi-au rămas în memorie ceteraşii şi alaiul nunţii mergând la cununie. În liniştea satului patriarhal, cetera, contra şi gorduna se auzeau ca un ecou. Cum umblam desculţi prin colbul drumului, ne apropiam pe lângă garduri şi observam „gură-cască” jocul steagului”, mărturisea Andrei Barbos, într-un interviu acordat cotidianului „Informaţia de Mureş”. Muzicuţa, acordeonul şi vioara au fost instrumentele care l-au ajutat să desluşească tainele horilor.
Primul reper artistic a fost Dumitru Constantin, solist al Ansamblului „Rapsodia Română” din Bucureşti iar mai apoi l-a descoperit în petrecerile feciorilor pe inegalabilul doinitor Achim Nica, de care mai târziu îl va lega o prietenie. Între anii 1978-1980, fiind elev la Timişoara, cântă şi dansează în ansamblul şcolii în primele spectacole de ţinută artistică. Începând cu anul 1980 activează în cadrul Ansamblului Tineretului „Flori din Maramureş”, când câştigă premiul II la faza judeţeană a celebrei competiţii „Cântarea României”.
Venind de pe un Fisculaş arhaic, dar nu îmbătrânit în uitare, de pe valea râului Bloaja, Andrei Bărbos aduce cântecul în sânge, în glas, în spirit, redescoperindu-i izvoarele, înspre dăinuire. Fiind al doilea născut în familia Maria şi Teodor Bărbos, a venit pe lume în ziua de 2 martie, în satul Ciocotiş, când ţurţurii de gheaţă picurau în streaşină. Ghioceii se iveau prin cămaşa zăpezii pentru întâlnirea cu primăvara, în zodia bucuriei şi a cântecului.
În ograda modestă a copilariei, Andrei deprinde primele îndemnuri părinteşti şi râvna pentru lucrul bine-făcut şi creştineasca  bună-cuviinţă.
Crescând în mirifica lume a satului, la izvorul tradiţiilor străbune, călcând desculţ prin roua aşternută din sudoarea privighetorilor, era cu neputinţă ca dorul şi dragul să nu se fi strecurat în sufletul său curat de prunc. Aici, la poalele Şetrei lui Pintea, descoperă susurul izvoarelor, cântecul mierlei şi răcoarea codrilor, ce-l ţineau departe de mândria făţarnică a dezrădăcinaţilor de la oraş. Astfel s-a infiripat, in conştiinţa adolescentului de mai târziu, legătura puternică cu obârşiile spiritului tradiţional. Bunica şi moaşa de botez, rapsozii şi ceteraşul satului, clăcile şi nunţile cu steag ori Vergelul au înmugurit horile chiorene  în glasul lui Andrei.
Pornind pe cărarea îngustă a desăvârşirii artistice, Andrei ocoleşte măruntele orgolii şi cultul vedetei de circumstanţă, purtând în gând dragostea pentru zestrea de spirit a satului chiorean.
După cum el insuşi afirmă :
„Nu aveam nici şapte ani când am fost atras de mirajul muzicii. Mi-au rămas în memorie ceteraşii şi alaiul nunţii mergând la cununie. În liniştea satului patriarhal, cetera, contra şi gorduna se auzeau ca un ecou. Cum umblam desculţi prin colbul drumului, ne apropiam pe lângă garduri şi observam „gură-cască” jocul steagului”, mărturisea Andrei Barbos, într-un interviu acordat cotidianului „Informaţia de Mureş”. Muzicuţa, acordeonul şi vioara au fost instrumentele care l-au ajutat să desluşească tainele horilor.
Primul reper artistic a fost Dumitru Constantin, solist al Ansamblului „Rapsodia Română” din Bucureşti iar mai apoi l-a descoperit în petrecerile feciorilor pe inegalabilul doinitor Achim Nica, de care mai târziu îl va lega o prietenie. Între anii 1978-1980, fiind elev la Timişoara, cântă şi dansează în ansamblul şcolii în primele spectacole de ţinută artistică. Începând cu anul 1980 activează în cadrul Ansamblului Tineretului „Flori din Maramureş”, când câştigă premiul II la faza judeţeană a celebrei competiţii „Cântarea României”.În spectacolele care vor urma, cântă alături de regretaţii Viorel Costin şi Ion Sotelecan, precum şi de Fraţii Petreuş şi Nicolae Sabău. Până prin 1985 câştigă numeroase premii la festivaluri naţionale de folclor, îşi conturează un repertoriu expresiv pentru Ţara Chioarului, poposind în satele de pe Fisculaş în culegeri de folclor. În vreme ce se pregătea pentru renumitul concurs „Floarea din grădină”, Ansamblul Artistic Profesionist ,,Maramureşul” îl solicită ca şi colaborator într-un turneu cu Laza Knezevici, ca un an mai târziu, in 1986, după succesul din turneul cu Irina Loghin, să câştige prin concurs postul de solist vocal profesionist.
Debutează la Radiodifuziunea Română în martie 1987 şi realizează primele imprimari la Radio Cluj în iunie 1990. Un an mai târziu , ca urmare a castigării topului de popularitate la Radio Cluj, apare prima casetă înregistrată, prin târgurile transilvane. A urmat „Top Transilvania”, o serie de spectacole de mare succes alături de nume sonore ale folclorului: Drăgan Muntean, Achim Nica, Lucreţia Ciobanu, Fraţii Petreuş, Tiberiu Ceia, Mia Dan, Petre Petruse, Valeria Peter Predescu, Cornelia Ardelean, Nicolae Sabău, Nicolae Mureşan, Dumitru Fărcaş şi foarte mulţi din generaţia care le-a urmat.
În anul 1994 realizează noi imprimări la Radiodifuziunea Română cu cel mai expresiv taraf tradiţional chiorean, având la două viori pe Victor Negrea si Victor Lingurar. La scurtă vreme lansează albumul „Mi-am luat şi eu nevastă”, urmat la doi ani de „Mamă inimă curată”, iar în 1999 înregistrează alături de soţia  sa Margareta Cucuiet Bărbos un compact-disc.
Începând cu anul 1999 debutează în presa scrisă şi în acelaşi an ca realizator de emisiuni folclorice în scopul de a promova cultura tradiţională şi folclorul muzical autentic.