Joc la Fauresti
Festivalul International SETE SOIS SETE LUAS la BAIA SPRIE
29 august 2013
bistrita
Andrei Barbos – calatorind cu dorul
15 februarie 2014

Obarsii

Panorama asupra satului

Reîntoarcerea la Obârşii

Pentru a şti ce vrei să fii şi încotro vrei să mergi, trebuie să afli, mai întai, cine eşti. Doar întoarcerea la obârşii te ajută să-ţi cunoşti rădăcinile spirituale. Cred că un citat din celebrul discurs susţinut de Lucian Blaga, cu ocazia primirii în Academia Română, va fi relevant pentru argumentele invocate: “Copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat, o simbioză datorită căreia fiecare din părţi se alege cu un cîstig. Căci, pe cît de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atît de adevărat e că şi satul la rîndul lui îşi găseşte suprema înflorire în sufletul copilului (…)pentru propria sa conştiinţă satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit.”

Pădurea Fânăţii, Măguriţa şi Runcul, Şatra, Vârful Obcinii şi Brânduşeriul, repere ce mărgineau universul copilariei mele făra griji. Pe măsură ce creşteam, sporeau tainele corolei de minuni a lumii şi mirările prunciei: Ce-o fi după Culmea Prelucilor? E departe pană la Bucureşti? În ce parte o fi Oradea unchiului Iftenie? Oare ce e dincolo de Vârful Şetrii?

Pe când implinisem şapte ani, în vacanţa de vară, se spulbera primul mister, cucerind Olimpul ciocotişenilor, purtat pe umeri de învăţătorul meu, Ioan Bota, în ultima parte a ascensiunii montane. Această experienţă impresionantă avea să înfiripe în mintea copilărească un adevărat cult pentru Kogaionul universului meu rural. Şatra, un munte încărcat de legendele ţesute în jurul personajului istoric, Grigore Pintea haiducul, avea să devină frecvent fundal al episoadelor onirice, în care se desluşeau luminile tainice din catacombele vulcanice, populate de creştini imaginari. Abia după cinci decenii de viaţă s-au destrămat visurile şi mi-am împăcat conştiinţa, descoperind grota şi avenul din Custurile Şetrii, având ca finalitate cartografierea de către specialişti speologi. Iată trăirea mitului reîntoarcerii la origini prin urcarea Muntelui. Practic, sensul vieţii noastre se reveleaza atunci când redescoperim rădăcinile spirituale iar acestea îşi au obârşiile în vatra satului.

Deşi sunt tentat să fac un elogiu sincer al satului de obârşie, într-o notă blagiană, identificând “Râpa roşie” în Coasta Trestiei ori “Ozana cea frumos curgătoare” a povestitorului humuleştean, în scăldătorile Bloajei, prefer enunţul lui Lucian Blaga: “Satul trăieşte în mine într-un fel mai palpitant, ca experienţă vie.”, decât să improvizez paradigme monografice. Cred că cel mai adecvat elogiu personal ar fi editarea unui capitol, abordat din perspectiva etnologică şi etnografică, drept mărturie pentru generaţiile viitoare, în această etapă a destructurării satului tradiţional şi a disoluţiei identitare. De ce nu am reuşit asta până acum? C-tin Noica îndeamnă la acumulări organice înainte de a întreprinde un astfel de demers: “…vei spune celui trecut de 40 de ani că abia la 60 de ani ar putea începe deceniul de aur al creatorului. (în planul culturii umaniste).” Asadar, niciodată nu e prea tarziu.

În ograda modestă a copilariei am deprins primele îndemnuri părinteşti şi râvna pentru lucrul binefăcut precum şi creştineasca bunăcuviinţă. Crescând în mirifica lume a satului, la izvorul tradiţiilor străbune, călcând desculţ prin roua aşternută din sudoarea privighetorilor, era cu neputinţă ca dorul şi dragul să nu se fi strecurat în sufletul curat de prunc. Aici, la poalele Şetrei lui Pintea am descoperit susurul izvoarelor, cântecul mierlei şi răcoarea codrilor, ca şi zestrea perenă a unui sat idilic, ce m-au ţinut departe de mândria făţarnică a dezrădăcinaţilor de la oraş. Fiindcă în mediul urban copilăria nu are apogeu, cum susţinea Blaga ci, trăieşti în cadru fragmentar şi în limitele impuse la fiecare pas de rânduielile civilizaţiei. Astfel s-a înfiripat, în conştiinţa adolescentului de mai târziu, legătura puternică cu obârşiile spiritului tradiţional. Bunicii şi moşii de botez, rapsozii şi ceteraşul satului, clăcile şi nunţile cu steag ori Vergelul de Craciun şi Bobotează au înmugurit, mai apoi, horile chiorene în glasul meu.VERGELUL la Ciocotis

Într-un demers memorialistic este dificil să-ţi reprimi sentimentul de mândrie patriotică locală, de ataşament şi preţuire faţă de reperele morale ale comunităţii care te-a plămădit, când cunoşti pleiada de personalităţi ce şi-au depăşit condiţia socială, aspirând la desăvârşirea intelectuală. Descendenţi ai familiilor nobiliare ori doar plugari de rând au cautat să-şi lărgească universul cunoaşterii, ajungând formatori ai unor generaţii de ciocotişeni ori ilustri intelectuali, care au scos din anonimat un sat aşezat la poale de munte. Din lecturi interesate ori studii aprofundate, tineri intelectuali ai satului Ciocotiş au identificat biografii de succes ale unor personalităţi ce s-au remarcat încă de la începutul sec. IX, până în anii de după cea de a doua conflagraţie mondială. Aşa cum o dovedeşte cu prisosinţă şi demersul monografic al colegului meu din clasele primare, Augustin Neaga, descendenţi ai familiilor Gherghel şi Bărbos au constituit, prin activitatea lor, zeci de pagini de arhivă ce se regăsesc în acest proiect editorial. Un fragment semnificativ dintr-o operă de restituire a unor file de istorie şi dezvoltare organică a unei comunităţi săteşti. Aşa cum putem descoperi “Maramureşul din cuvinte”, vom reuşi cunoaşterea Ciocotişului din mozaicul biografic şi poveştile satului, adunate cu multa pasiune de autorul volumului.

Cred c-a venit vremea să ne întrebăm ce facem noi pentru sat şi nu ce face satul pentru noi, parafrazând un preşedinte american şi să speram că nu vom muri cu totul, măcar o parte din noi va supravieţui. Pentru asta, va trebui să înălţăm un monument mai durabil decât bronzul: creaţia spirituală.

Andrei BĂRBOS

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *