Andrei Barbos – calatorind cu dorul
15 februarie 2014
Ansamblul Folcloric Dor Calator
15 februarie 2014Andrei Bărbos – mesager al Fisculaşului
Repertoriul expresiv, costumul tradiţional şi prezenţa scenică îl impun pe interpretul Andrei Bărbos ca mesager autentic al cântecului chiorean.
Venind dintr-un Nord încărcat cu străvechi legende româneşti, cu oameni primitori, care şi-au lucrat şi apărat ogorul cu un elan dacic, Andrei Bărbos este mesagerul autentic al Fisculaşului, zona sa de provenienţă. Pentru a înţelege ce înseamnă Fisculaş este necesar să delimităm după criterii istorice, geografice şi etnologice Ţara Chioarului. Zona se întinde la răsărit până la dealul Pietriş, care o desparte de Ţara Lăpuşului, trecând peste culmea Preluca şi Dealul Mesteacăn, până la defileul Ţicăului pe valea Someşului la vest iar spre nord la zona industrială Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic. Includem aici şi satele care îşi zic „de pe Fisculaş”.
Satele de pe Fisculaş au făcut parte din domeniul Cetăţii Chioarului, iar mai apoi din domeniul minier regal, fiind administraţia oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie. Spre deosebire de celelalte sate ale Ţării Chioarului, acestea aveau obligaţii fiscale fată de administraţie, de aici si etimologia sintagmei „satele de pe Fisculaş”. Având în vedere criteriile istorice, geografice şi etnografice, limitele Ţării Chioarului sunt: la răsărit până la dealul Pietriş, care o desparte de zona Lăpuş, mergând apoi pe linia masivului Preluca peste Dealul Mesteacăn până la Strâmtoarea Ţicăului, urmând lunca Someşului, care o desparte de zona Codrului, iar în nord cuprinde zona industriala Baia Mare-Baia Sprie-Cavnic. Deşi nu se poate face o delimitare exactă a satelor de pe Fisculaş, expresive sunt: Şişeşti, Negreia, Dăneşti, Şurdeşti, Cetăţele, Bontăieni, Unguraş, Dumbrăviţa, Plopiş, Berinţa, Cărpiniş, Ciocotiş, Făureşti.
Dacă latura coregrafică a fost mai modest valorificată scenic, foclorul muzical a fost pus în valoare de către o serie de instrumentişti între care merită să-i remarcăm pe ceteraşii; Pavel Vasiac, Alexandru Foriş, Victor Negrea si discipolii care i-au urmat (Teofil Rad, Ioachim Făt, Pavel Zoicaş), precum şi pe cunoscutul taragotist Dumitru Dobrican. Formula de acompaniament tradiţional (contra şi gorduna) dă acestei vetre folclorice un parfum local inedit şi fascinant.
Viaţa socială a satelor chiorene a fost marcată de o mare diversitate de obiceiuri si ritualuri tradiţionale legate de vechi credinţe, rituri si manifestări spectaculare de peste an, dintre care merită să amintim: Jocul Vergelului, Măsurişul oilor, Udătoriu’ din Şurdeşti, Nunta, Fărtăţia, Claca şi Şezătoarea, Colindatul.
Ca zonă etnografică, Ţara Chioarului se integrează armonios ansamblului culturii populare româneşti. Satele chiorene mai păstrează şi astăzi, pe alocuri, arhitectura ţărănească şi meşteşugurile specifice, ca şi o serie de manifestări spirituale ce merită să fie cunoscute. Fiind o vatră etnografică de interferenţă cu Lăpuşul şi Maramureşul istoric, aici remarcăm câteva elemente distincte în portul popular (ornamentica cu mărgele, guba sură sau clopul de paie cu calota mică şi zgărdane din mărgele), dar mai ales în varietatea melodică si coregrafică, aflate într-o notă mai temperamentală.
În Ţara Chioarului portul popular a reprezentat aspecte deosebit de interesante, ridicând probleme cercetătorilor datorită influenţelor suferite din partea zonelor vecine, a faptului că aici transformările au apărut mult mai devreme ca în alte zone şi au fost mai puternice datorită influenţelor venite dinspre cele două oraşe, Baia Mare şi Baia Sprie, precum şi din partea Cetăţii Chioarului.
Străveche vatră românească, Ţara Chioarului este atestată documentar din sec. al XIII-lea, fiind organizată în voievodate, din vechi familii nobiliare. Viaţa administrativă şi politică a zonei s-a polarizat în jurul Cetăţii Chioarului şi Baia Mare.
Materialul arheologic descoperit în vechi vetre de sat demonstrează continuitatea neîntreruptă a populaţiei autohtone româneşti pe acest teritoriu. Cetatea Chioarului (Cetatea de Piatră), aşezată pe un povârniş de deal, într-o cotitură a râului Lăpuş, a fost construită, probabil, imediat după năvălirile tătare. Urbariul din 1566 arată că domeniul Cetăţii Chioar cuprindea aproape 70 de sate. Cetatea a fost peste un veac şi jumătate, împreună cu domeniul său, proprietatea familiei Dragffy din Maramureş, până la stingerea ei în 1555. Stăpânirea ei de către maramureşeni explica similitudinile de ordin structural dintre Chioar si Maramureş, mai pronunţate în satele de pe Fisculaş. Cele două vetre etnografice au fost locuite de mica nobilime românească, fapt repercutat în conştiinţa colectivă şi transpus în plan etnografic şi folcloric.
